„Pare o încercare de a-și justifica propriul eșec”, este concluzia lui Mihailo Podolyak, consilierul președintelui ucrainean, după decizia președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a organizare a unei mobilizări parțiale.
„În mod clar, războiul nu decurge conform scenariului Rusiei și, prin urmare, Putin, ia decizii extrem de nepopulare de mobilizare și restrângere severă a drepturilor oamenilor”, a declarat Mihailo Podolyak, pentru Reuters.
Reacții au venit și din partea liderilor Germaniei și Marii Britanii. „Un alt pas rău și greșit din partea Rusiei, despre care, bineînțeles, vom discuta și ne vom consulta din punct de vedere politic în ceea ce privește modul de răspuns”, a declarat vicecancelarul Germaniei, Robert Habeck.
Ministrul de externe al Marii Britanii, Gillian Keegan, a spus că anunțul lui Putin reprezintă „o rescriere a istoriei” și e o escaladare îngrijorătoare.
„În mod clar, este ceva ce ar trebui să luăm foarte în serios, pentru că, știți, nu deținem controlul, nu sunt sigură că nici el nu deține controlul, într-adevăr. Aceasta este în mod evident o escaladare. Este înfiorător … Este o amenințare serioasă, dar care a mai fost făcută înainte”, a declarat ministrul de Externe al Marii Britanii, pentru Sky News.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: