Răzvan Cuc, ministru cu gușă: ”Cu amante și nepotisme nu poți să generezi plus valoare”

Răzvan Cuc. Foto: Gov.ro

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a făcut câteva afirmații despre situația angajaților din companiile de stat, unde domnește nepotismul, plângându-se de un sistem din care face parte.

„Se impune o restructurare masivă în toate companiile din minister. Filtrul îl va face managementul. Dacă nu sunt în stare să facă filtrul, atunci o să încercăm prin Adunarea Generală a Acţionarilor….Managerii, în general, vor să aibă rezultate. Cu pile, amante, nepoate, nepotisme nu poţi să generezi plus valoare şi o valoare adăugată”, a declarat Răzvan Cuc, la Realitatea TV.

La fel ca toți pesediștii în ultima vreme, ministrul Cuc anunță reforme mai mult sau mai puțin imaginare și amenință că ”dă afară” oameni.

„Ne-am apucat deja de restructurări. Şi asta presupune nişte etape. Că şi eu aş da afară mâine, că am şi eu câţiva, inclusiv printre funcţionari, care îmi spun că nu se poate. I-aş da afară, numai că se întorc. Dar şi pentru şase luni i-aş da afară numai ca să ştiu ca pot debloca anumite proiecte”, a mai spus ministrul Transporturilor.

”Orice director, le-am spus lucrul acesta: uitaţi de lucrurile familiare care vă leagă de companie, că aveţi un prieten, că vă ştie nu ştiu cine. Nu există aşa ceva, nu există mamă, tată, frate, soră, nepot, nimic. Eşti acolo să faci treabă. Dacă am văzut la vreun director de companie că se lasă înduplecat de diverse elemente externe, de lucruri care afectează bunul mers al companiei, cu siguranţă voi cere, conform legii, Adunării Generale să ia măsuri şi să-l schimbăm. Nu să stau să aştept să văd că nu se implementează proiecte, sau că sunt incapabili, sau că sunt încăpăţânaţi. Nu există. Noi avem target”, a adăugat ministrul Transporturilor.

”Clarvăzătorul” Cuc și declarațiile sale au stârnit agitație în rândul parlamentarilor din Opoziție.

„După 958 de zile de guvernare PSD, dintre care jumătate ministru al Transporturilor a fost chiar el, Răzvan Cuc declară că în companiile din minister e plin de pile, amante, nepoate, nepotisme. E și greu de reacționat la așa ceva. Ce să spui? Că vasta majoritate a pilelor, amantelor și nepoților a fost adusă acolo de PSD? Că de aproape 3 ani, numai asta fac? Că au populat administrația țării cu toți incompetenții și bandiții?”, a fost reacția deputatului USR, Cătălin Drulă.