Rata de infectare cu COVID crește din nou în București, după două luni de scădere

omicron varianta covid coronavirus

Foto: geralt / pixabay.com

Rata de infectare cu COVID a crescut din nou în București, după două luni de scădere și 3 zile de stagnare, arată datele publicate de Direcția de Sănătate Publică București.

Astfel, luni, 27 decembrie, rata de incidența cumulată calculată la 14 zile a fost de 0,62, în creștere față de ultimele 3 zile (pe 24, 25 și 26 decembrie ea a înregistrat un platou cu valoarea de 0,61).

În București, în valul 4 al pandemiei de COVID-19, cea mai mare incidență cumulată calculată la 14 zile a fost în data de 22 octombrie, valoarea fiind de 16,54. La acea dată România se afla la vârful valului 4, cauzat de varianta Delta a SARS-CoV-2.

De atunci, incidența a început să scadă, ajungând până la 0,61 în zilele din preajma Crăciunului.

Autoritățile se așteaptă ca, în perioada imediat următoare, România să înregistreze o creștere a cazurilor de coronavirus, de această dată din cauza variantei Omicron, care este mult mai contagioasă chiar și decât Delta.

Pe de altă parte, din primele cercetări realizate de oamenii de știință, se pare că varianta Omicron este mai puțin periculoasă decât Delta, cel puțin pentru persoanele vaccinate.

Iată cum a evoluat rata de incidență cumulată calculată la 14 zile în ultimele două săptămâni în București:

27.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.62

26.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.61

25.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.61

24.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.61

23.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.62

22.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.64

21.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.65

20.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.64

19.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.69

18.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.71

17.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.74

16.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.77

15.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.81

14.12.2021 – ora 10:00 – valoarea de 0.85


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version