Cei 3 copii dați dispăruți de omul de afaceri Adrian Marțian, care a anunțat poliția că minorii au fost pierduți de bonă, s-ar afla chiar alături de tatăl lor, rezultă dintr-un comunicat de presă transmis în această dimineață de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
„În legătură cu cazul celor trei copii dispăruți din localitatea Simeria, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării acestora. În cursul nopții trecute, polițiștii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a și semnalat dispariția celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) și au fost obținute informații cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Hunedoara.
„În acest caz, continuam cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locației în care cei trei se află alături de tatăl lor și a luării măsurilor care se impun. Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment și tratează cazul cu maximă prioritate”, se mai arată în comunicat.
În urmă cu 2 zile, omul de afaceri Adrian Marțian a sunat la polițe și a spus că cei 3 frați, cu vârste de 11, 9, și 7 ani, nu mai erau în locuința satul Sântandrei, județul Hunedoara, unde ar fi trebuit să se afle sub supravegherea bonei.
Poliția a cerut ajutorul populației pentru a-i găsi pe minori, copiii fiind căutați inclusiv cu câini de urmă. Ulterior a ieșit la iveală că Marțian, fostul patron al echipei de fotbal UTA Arad, se află în conflict cu mama copiilor și că încearcă să obțină custodia acestora.
Pe internet a apărut și o filmare cu cei 3 copii, în care aceștia spun că vor să stea cu tatăl lor. Filmarea a fost publicată pe YouTube de Natalia Bumbac, o jurnalistă din presa locală, care a spus că a primit înregistrarea pe WhatsApp de la o sursă, și că numărul de telefon de pe care a fost transmis clipul video are prefixul Serbiei. Din informațiile apărute în presă, se pare că Marțian se află în afara țării. Poliția continuă cercetările pentru a-i găsi pe cei 3 minori.
Potrivit informațiilor G4Media, atât omul de afaceri clujean Adrian Marțian, cât și mama copiilor (fosta soție a acestuia), erau decăzuți din drepturile părintești. Mai mult, omul de afaceri trebuia să respecte un ordin care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 150 de metri de cei 3 minori. Direcția pentru Protecția Copilului din Hunedoara avea un ordin pentru preluarea în plasament a minorilor, însă nu a putut fi pus în aplicare din cauza contestațiilor depuse de părinți în instanță.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: