Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: ”Putem păstra Piața Obor deschisă”

Piața Obor rămâne deschisă. Foto: Pixabay

Radu Mihaiu (USR), primarul Sectorului 2 al Capitalei, a anunțat că Piața Obor va funcționa în continuare, fiind create condițiile necesare de siguranță în fața epidemiei de COVID-19.

În România intră în vigoare luni noi restricții, printre care purtatul obligatoriu al măștii în toate spațiile publice, interzicerea circulației pe timpul nopții și închiderea piețelor agroalimentare.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, unde se află emblematica Piață Obor, spune că a obținut acordul Direcției de Sănătate Publică pentru continuarea activității comerciale.

„Piața Obor a dat dovadă de solidaritate în ultimele trei zile. Efortul depus de toți cei implicați a fost încununat cu succes”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

”Măsurile implementate în ultimele zile au asigurat trasee de circulație mai libere și ordonate, păstrarea distanței și o siguranță suficient de mare încât să putem păstra Piața Obor deschisă. Pereții din hala nouă sunt de azi ridicați. Poliția Locală și Națională patrulează regulat prin toate zonele din piață. Comercianții îi atenționează și ei pe clienții care mai încalcă uneori regulile.

Se lucrează în continuare la lărgirea intrărilor către platforma de la Piața Obor. S-a dovedit că se poate. Și va trebui să depunem acest efort împreună în fiecare zi, pentru sănătatea tuturor”, a completat edilul Sectorului 2.

Rămâne de văzut dacă și alte piețe din România vor reuși să obțină avizul DSP pentru continuarea activității.

”Nu există o luptă români contra români în această criză. E doar o lipsă de comunicare. Prin dialog s-a demonstrat că se pot găsi soluții. Haideți să fim împreună responsabili! Purtăm masca, păstrăm distanța și ne respectăm semenii”, îndeamnă Radu Mihaiu.