Puteți explora Delta Dunării pe Google Street View

Google Street View
Pădure inundată în Delta Dunării. Foto: Andreea Dogar

Dacă nu ați văzut niciodată Delta Dunării, cu nenumăratele ei canale și specii de animale, acum veți putea cutreiera cea mai importantă rezervație naturală din România de oriunde, prin Google Street View.

Gigantul IT american a făcut deja fotografii pe brațele Sulina și Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, printr-un parteneriat cu ONG-ul WWF România. Imaginile vor fi disponibile pe Google Maps începând cu această toamnă.

Delta Dunării este un obiectiv natural de maximă importanță, fiind protejat de UNESCO. Este casă pentru peste 5.000 de specii de plante și peste 300 de specii de păsări. În Delta Dunării trăiesc 85% dintre speciile de păsări care se găsesc în România, majoritatea dintre ele fiind protejate prin lege.

Cea mai importantă deltă din Europa găzduiește și cea mai mare colonie de pelicani albi din lume, dar este și cea mai întinsă zonă acoperită cu trestie din Europa. În Delta Dunării trăiesc și numeroși sturioni, cei mai mari pești de apă dulce din lume.

Noi imagini din România pe Google Street View

Street View este un serviciu popular oferit de Google, care este disponibil în peste 85 de țări din lume. Google Street View permite utilizatorilor să vadă imagini în 360 de grade din multe locuri de pe Pământ, printre care străzi, orașe, monumente istorice, obiective turistice și animale sălbatice, atât pe pământ, cât și în apă.

Street View este disponibil României din 2012, când primele imagini ale celor mai importante orașe din țară au fost incluse în platforma Google Maps.

În această vară, mașinile Google vor străbate din nou străzile României, iar imaginile vor fi actualizate.

Mai mult, în perioada următoare vor fi publicate pe Google Maps imagini Street View din diferite obiective turistice din Transilvania.