Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: ”Căsătoria e un contract, nu o eliberare a unui certificat pentru iubire”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a acuzat un asalt ideologic al mișcării LGBT împotriva căsătoriei, spunând că este absolut necesară lămurirea definiției de familie în Constituție.

”Este împotriva firii. Este o opţiune, dar este împotriva firii şi a naturii umane. Natura umană nu a fost creată cu scopul acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei pentru Libertatea.

”Există un asalt progresiv şi din ce în ce mai acut ideologic împotriva căsătoriei din partea ideologiilor comuntăţii LGBT. Ideologic, vârfurile mişcării LGBT-iste în toate ţările au solicitat pe rând mai întâi parteneriatul civil, apoi căsătoria, apoi adopţia”, a mai spus Vasile Bănescu.

Bănescu crede că este necesară modificarea Constituției, precizând că definiția familiei din Codul Civil, unde este stipulat că ea trebuie făcută între un bărbat și o femeie, poate fi modificată ușor.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei crede că Referendumul pentru familie, care va avea loc în 6 și 7 octombrie, nu încalcă drepturile persoanelor de același sex.

Bănescu: ”Nu limităm dreptul la iubire al cuiva”

”Cei care vorbesc asta vorbesc despre un drept care nu există, se numește dreptul la căsătorie pentru persoane de același sex. În toată jurisprudența europeană nu există un asemenea drept. Și, dacă stăm să ne gândim bine, dreptul la căsătorie nici nu poate fi clamat nici de noi, heterosexualii. De ce spun asta, e un drept care poate fi comparat cu dreptul la sănătate, cu dreptul de a încheia un contract. Căsătoria, până la urmă, civilă este un contract, ea nu e o legalizare sau o eliberare a unui certificat pentru iubire. Am înțeles că se vorbește acum că limităm dreptul la iubire al cuiva, nici vorbă de așa ceva”, susține Bănescu.

”Inclusiv o persoană homosexuală se poate căsători, doar dacă respectă regulile acestei instituții: adică să aibă cel puțin 18 ani, sau 16 cu voia tutorelui, să nu fie o persoană alienată mintal și să nu aleagă ca partener al ei o persoană de grad apropiat de rudenie, dar să fie, evident, un partener de sex opus”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.