AcasăAlegerile editorilorPSD prezintă azi moțiunea de cenzură în Parlament. Iohannis: ”Mi se pare...

PSD prezintă azi moțiunea de cenzură în Parlament. Iohannis: ”Mi se pare neavenită”

-

Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc azi pentru prezentarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD față de Guvernul condus de Ludovic Orban.

Birourile permanente reunite au decis luni ca moţiunea de cenzură “Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, iniţiată de PSD şi semnată de 205 de senatori şi deputaţi, să fie citită joi, de la ora 12:00.

Declarațiile lui Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, față de sorții de izbândă ai moțiunii de cenzură au fost foarte încrezătoare. ”E timpul să plecați acasă, sau la pușcărie”, tuna șeful PSD în urmă cu o săptămână, tot de la tribuna Parlamentului.

Social-democrații acuză ”chermezele PNL în vreme de pandemie”, dar și ”restricțiile contradictorii impuse cetățenilor români”.

De asemenea, PSD susține că Guvernul Orban a contribuit la “devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”. Un alt motiv pentru dărâmarea cabinetului liberal îl reprezintă, potrivit moțiunii de cenzură, și ”prăbușirea nivelului de trai al populației”.

Întrebat despre documentul ce va fi prezentat azi Parlamentului, președintele Klaus Iohannis a spus:

”Această moțiune mi se pare neavenită. Dacă țara este cuprinsă de o epidemie și suntem în criză economică nu vii din opoziție să depui moțiune de cenzură. Asta arată doar că PSD nu e doar cinic, este și iresponsabil. PSD vrea să arate că mai este acolo. Caută probabil soluții pentru baronii care se simt deconectați de resursele publice și probabil suferă. Pe lângă asta există dubii cu privire la constituționalitatea acestui demers. Nu s-a depus niciodată în vacanță parlamentară o moțiune. Sunt specialiști care spun că e discutabil. Vom vedea dacă e neconstituțională sau nu. Ce se întâmplă după discutăm după vot. După părerea mea, e un gest politic iresponsabil de uz intern pentru PSD.”

Dezbaterea moţiunii de cenzură va avea loc în cel mult trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moțiunea va fi respinsă, deputații şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură. Pe de altă parte, dacă moțiunea va fi adoptată, încrederea acordată de Parlament Guvernului se consideră retrasă, iar Guvenul este demis.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...