AcasăAlegerile editorilorPSD n-a uitat de Mihai Viteazul: 9 parlamentari de-ai săi vor să...

PSD n-a uitat de Mihai Viteazul: 9 parlamentari de-ai săi vor să îl declare martir și erou!

-

PSD ar face orice să își curețe imaginea, grav afectată de numeroasele scandaluri de corupție din ultimii ani. Astfel, o inițiativă legislativă propusă de nouă parlamentari ai PSD dorește declararea lui Mihai Viteazul drept martir și erou.

Documentul depus la Senat și semnat de Natalia Intotero, fost ministru al românilor de pretutindeni în era Dragnea, propune organizarea unor ceremonii în memoria domnitorului în ziua de 27 mai.

“Se declară martir și erou al națiunii române Mihai Viteazul, Domn al Țării Românești, Domn al Moldovei și Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârșirea primei uniri a poporului român, pentru curajul și sacrificiul său marcant în istoria României”, se precizează în propunerea legislativă, potrivit HotNews.

Inițiatorii oficializării statutului de martir și erou al fostului ban al Craiovei vor ca în fiecare an, în 27 mai, să fie organizate ”programe și manifestări cu caracter cultural-științific” dedicate lui Mihai Viteazul.

“Mihai Viteazul (n. 1558, Tîrgul de Floci sau Drăgoești – d. 9 august 1601, Cîmpia Turzii) a fost ban de Mehedinți, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei și, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei țări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania și Moldova. Afirmat prin ampla campanie politică și militară de la sfârșitul secolului al XVI-Iea, și a câștigat prin luptă și sacrificiu locul în istorie, fiind recunoscut drept primul domnitor român care a conștientizat și acționat în ideea Unirii celor trei țări românești, reușind imposibilul în data de 27 mai 1600 – data Primei Uniri a celor Trei Tări Românești”, se mai precizează în proiectul de lege susținut de PSD.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...