Protest la Patriarhie. Un regizor s-a tăiat în palmă și a aruncat cu bani

Alexandru Solomon FOTO: Captură Facebook
Alexandru Solomon FOTO: Captură Facebook

Regizorul Alexandru Solomon a protestat, joi, în curtea Patriarhiei Române, față de vizita Patriarhului Kirill al Moscovei.

A purtat la gât, legate de un lanț auriu, fotografii cu Vladimir Putin, patriarhii Kirill și Daniel și Liviu Dragnea. Apoi a a aruncat cu bani și s-a tăiat în palma stângă.

Jandarmii l-au observat și l-au chestionat timp de mai multe ore. „Este un act artistic. Am vrut, cu ocazia vizitei Patriarhului Kirill, să fac un dar de sânge şi de bani, în memoria victimelor tuturor poliţiilor secrete din Rusia şi din România”, a spus cineastul.

Jandarmii i-au cerut să îşi dea jos de la gât „colierul” de imagini și să ţină braţele pe lângă corp. „Nu îmi place să staţi aşa”, a spus unul dintre jandarmi. „Nu este normal. Mă ameninţaţi. Nu mă simt în siguranţă. Este nefiresc”, a mai spus jandarmul.

Întrebat de medicii de pe ambulanţă care a fost motivul rănii de la mână, Solomon a răspuns: „M-am tăiat intenţionat. Cu ocazia vizitei Patriarhului Kirill al Rusiei, care vine în România cu binecuvântarea preşedintelui Putin, fost coleg în KGB, am vrut să fac un dar de sânge şi de bani în memoria tuturor victimelor represiunii comuniste, fasciste din România şi din Rusia. Asta e tot”.

Într-un comentariu scris pe pagina sa de Facebook, regizorul a precizat: „Acţiunea a durat 1 minut, dar ce a urmat a durat 7 ore: jandarmi, poliţie, psihiatrie. Concluzia: tulburări de adaptare”.

Patriarhul Rusiei, Kirill, va fi prezent la București pe 28 octombrie. Va participa la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Regizorul şi directorul de imagine Alexandru Solomon este recunoscut pentru lungmetraje documentare ca „Marele jaf comunist” (2004), despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave (Ungaria), „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, „Kapitalism – reţeta noastră” (2010).

De curând, Alexandru Solomon a lansat documentarul „Ouăle lui Tarzan”. Acesta tratează povestea primului institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, în Abhazia, despre experimentele făcute acolo, şi este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.