AcasăEconomicProtest la CFR. Zeci de trenuri nu au mai plecat din gări...

Protest la CFR. Zeci de trenuri nu au mai plecat din gări sau au tras frâna pe traseu

-

Peste 30 de trenuri sunt afectate de protestul spontan al angajaților din transportul feroviar, potrivit CFR Călători. Din Gara de Nord nu a mai plecat niciun tren și nici nu a sosit luni dimineață. Întârzierile ajung și la peste 120 de minute. Sunt situații similare și în alte gări.

Alte trenuri au oprit pe traseu, iar unii călători au coborât și au încercat să meargă pe jos. Trenurile afectate până la momentul prezent ca urmare a protestului spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iași, București, Craiova, Galați, Cluj, Constanta, Galați: 6002, 6461, 5603, 5401, 1541, 5402, 5461, 5415, 1858, 5411, 1752, 8080, 8202, 8201,1884, 1660 , 1572, 1573, 1541 ,1655, 5014, 5106, 7571, 3085, 4103, 3074, 1734, 1832, 4020, 4451, 4703, 3073, 1831.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că legea legii statutului personalului feroviar nu se aplică și de faptul că salariile sunt mici, spune Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

„Salariile la calea ferată nu mai sunt atractive, nu mai sunt mulți doritori să vină spre calea ferată, fapt care a dus la o lipsă de personal, inclusiv la mecanici sau reparatori de locomotivă… Mulți ajung la salariul minim brut pe economie, odată cu creșterea de la 1 ianuarie. Reparatorii de locomotive deja au oprit lucrul în această dimineață, s-au retras în ateliere și așteaptă împreună cu ceilalți CFR-iști să vadă ce discută liderii de federații sindicale cu conducerea Ministerului Transporturilor”, a spus liderul de sindicat.

Rodrigo spune că este vorba de 1.500 de angajați care au declanșat mișcarea de protest.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, luni, despre greva spontană de la CFR, că greviștii trebuie să respecte legea și că a avut și va avea discuții în continuare cu managerii companiilor și cu liderii de sindicat. 

“Trebuie să se respecte legea. Este o grevă și aș face apel să se respecte cadrul legal. Este o grevă spontană, nu a fost anunțată. Eu sunt dispus cu pixul în mână, cu bugetele în mână, să găsim soluții sustenabile economic. Nu am nici cea mai mică ezitare să aprob măriri de salarii. Îmi doresc să găsesc soluția, dar să știți că CFR a fost privit ca ruda săracă în transporturi în acești ani. Are nevoie de investiții masive. În fiecare zi avem evenimente, întârzieri, ăsta este efectul a 30 de ani de neinvestit în domeniul feroviar.

Vorbim de companii care sunt într-o situație dificilă din punct de vedere economic. (…) Dacă am mări cu 10% salariile în acest moment, să spunem cu inflația, impactul este de peste un miliard. Aceste resurse nu există. Pe statutul feroviarilor majorările sunt de 40%”, spune ministrul.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...