Promisiunile liberalilor pentru o viitoare guvernare: 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres

Ludovic Orban. Foto: Guvernul României

PNL și-a anunțat programul de guvernare înainte de alegerile parlamentare din decembrie. Liberalii promit că în următorii 4 ani, dacă vor rămâne la guvernare, vor crea o jumătate de milion de locuri de muncă mai bine plătite, dar și creșterea puterii de cumpărare a românilor cu peste 30%.

Programul de guvernare al PNL spune că economia României va crește cel mai rapid din UE în perioada 2020-2024, cu peste 6%, iar PIB-ul va crește cu o treime.

De asemenea, liberalii promit finalizarea a 970 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, dar și demararea altor lucrări majore de infrastructură rutieră.

320 Km din Autostrada A7, Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani – 6,09 mld. Lei;
160 Km din Autostrada Transilvania – 4,17 mld. Lei;
43 Km din Autostrada Pitești-Sibiu (secțiunea 1 Sibiu-Boița și secțiunea 5 Curtea de Argeș-Pitești) – 2,32 mld. Lei;
100 Km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (Sud și Nord) – 4,93 mld. Lei;
24 Km din Autostrada Sebeș-Turda Lotul 2 – 549.33 mil. Lei;
14 km din Autostrada Lugoj-Deva Lotul 2 – 1,36 mld. Lei.

121 Km din Drumul Expres Craiova-Pitești – 3,15 mld. Lei;
13 Km – Drumul Expres Brăila-Galați – 530.312 mil. Lei;
98 km – Drum Expres Buzău-Brăila – 1,80 mld. Lei;
76 Km – Drum Expres Focșani-Brăila – 1,40 mld. Lei.

PNL promite prelungrea amânării ratelor bancare până la 1 iulie 2021; dar și reforme electorale, printre care alegerea primarilor în două tururi de scrutin și dublarea numărului de parlamentari alocați diasporei.

Pensiile vor crește și ele, urmând să fie cu 46% mai mari în 2024 decât în 2019, iar alocațiile vor fi dublate până îla 1 iulie 2022.

PNL vrea să aloce 6% din PIB pentru sănătate, și spune că toate școlile trebuie să fie conectate la internet până în 2022.

Citiți toate promisiunile din programul de guvernare al PNL.

 


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version