AcasăSocialProiect de lege. Șoferii pot alege când să le fie suspendat permisul

Proiect de lege. Șoferii pot alege când să le fie suspendat permisul

-

Deputatul ALDE Ștefan-Alexandru Băișanu a depus la Senat o inițiativă legislativă prin care șoferii să-și poată alege perioada în care să li se suspende permisul de conducere, potrivit faptei contravenționale pe care au săvârșit-o, într-un interval de un an de la data contravenției.

„În cazul suspendării provizorii a permisului auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a săvârșit-o. Conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării (…) într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale”, scrie în proiectul legislativ.

Potrivit proiectului legislativ, sunt exceptate de la această măsură faptele deosebit de grave, care prezintă un pericol social, „fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite”.

Deputatul ALDE spune în expunerea de motive că de această măsură vor beneficia șoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân «fără pâine»”.

„Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor. Îmi exprim speranța că această inițiativă legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politică, drept pentru care vă supun această propunere legislativă spre dezbatere și adoptare”, susține Alexandru Băișanu în expunerea de motive a proiectului.

În Codul Rutier este prevăzut faptul că permisul de conducere poate fi suspendat în cazul unor încălcări ale regulilor de circulație pe o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile. În cazul suspendării de 30 de zile se dau amenzi între 4 și 5 punte, la 60 de zile – între 6 și 8 puncte, iar la 90 de zile – între 9 și 20 de puncte.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...