AcasăNewsProgramul Rabla a fost suspendat. Ce transmite Administrația Fondului pentru Mediu

Programul Rabla a fost suspendat. Ce transmite Administrația Fondului pentru Mediu

-

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis că suspendă toate programele de finanțare aflate în desfășurare, inclusiv Rabla pentru persoane fizice, a cărui debut era programat pentru joi, ora 10:00. Decizia reluării acestor programe ar urma să fie luată de viitorul Guvern.

„Negocierile din ultimele zile în ceea ce priveşte constituirea unui nou guvern au scopul de a aduce echilibru şi stabilitate, tocmai de aceea este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcţie de nevoile actuale ale populaţiei.

AFM îşi va păstra poziţia şi va promova finanţarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calităţii vieţii oamenilor.

Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare şi înţelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca priorităţile guvernului să poată fi onorate”, a declarat Florin Bănică, preşedintele AFM.

AFM mai transmite că își reafirmă angajamentul de a susţine proiectele de mediu cu impact direct asupra calităţii vieţii şi protejării mediului înconjurător, dar consideră că acest moment de suspendare este necesar pentru ca noile priorităţi guvernamentale să poată fi stabilite într-un mod echilibrat, sustenabil şi transparent.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

5 măsuri din Pachetul 2 al Guvernului Bolojan care îi vizează...

0
Pachetul 2 de măsuri propus de Guvernul Bolojan, menit să aducă îmbunătățiri modului de funcționare a administrației locale, a fost lansat în consultare publică...

Marii absenți de la funeraliile lui Ion Iliescu. 5 foști și...

0
Numeroși foști și actuali lideri politici, inclusiv premierul Ilie Bolojan, participă astăzi la funeraliile de stat organizate pentru primul președinte ales al României, Ion...

6 motive pentru care Ion Iliescu nu merită să fie înmormântat...

0
Stânga: Ion Iliescu a fost ales membru în Comitetul Central al PCR în 1965. Dreapta: Ion Iliescu alături de membrii FSN Dumitru Mazilu (stânga)...