Programul curselor aeriene ar putea fi dat peste cap în toată Europa

FOTO: Ryanair.com
FOTO: Ryanair.com

Luna aceasta, zborurile în Europa ar putea fi perturbate de numeroase greve care au fost anunțate. Săptămâna viitoare, sute de curse British Airways riscă să fie anulate, dacă piloții și conducerea companiei nu ajung la o înțelegere în ceea ce privește salariile.

Greva ar fi cu impactul cel mai mare din istoria companiei britanice și ar afecta aproape toate cele 1.600 de zboruri și aproximativ 290.000 de pasageri. Iar piloții au anunțat deja că nu vor ceda și vor repeta greva și pe 27 septembrie.

O grevă se pregătește și la Ryanair, cel mai mare operator low cost din lume. Angajații spanioli ai companiei au anunțat că duminică și săptămâna viitoare, în zilele de vineri și duminică, apoi pe 20, 22, 27 și 29 septembrie intră în grevă.

Acest protest ar putea afecta și pasagerii români. De altfel, Ministerul Afacerilor Externe a informat românii care se află sau vor să călătorească în Spania că va fi o grevă.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul aerian, că, pe fondul grevelor anunțate de compania aeriană Ryanair, orarul zborurilor ar putea fi afectat. Astfel, cursele operate de compania aeriană Ryanair ar putea suferi modificări în următoarele zile din luna septembrie 2019 (respectiv prima zi de luni și zilele de vineri și duminică): 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27 și 29 septembrie 2019”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.

Ministerul recomandă cetățenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor pentru a se informa asupra stării curselor aeriene aferente călătoriilor programate.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secției Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032”, potrivit sursei citate.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet madrid.mae.ro, almeria.mae.ro, barcelona.mae.ro, bilbao.mae.ro, sevilla.mae.ro, ciudadreal.mae.ro, castellon.mae.ro, zaragoza.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.