Prognoză specială pentru București: ploi, vânt, descărcări electrice, înnorări și vreme călduroasă

Foto: Skitterphoto / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 12 iunie, ora 10 – 13 iunie, ora 21.

În prima parte a intervalului, între 12 iunie ora 10:00 și 13 iunie ora 9:00, valorile termice diurne vor fi în scădere față de intervalul anterior, dar vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când va crește probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și averse. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

În a doua parte a intervalului, în perioada 13 iunie ora 09:00 – 14 iunie ora 21:00, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.