Capitala, dar și aproape toată jumătatea sudică a țării, cu excepția Dobrogei, se află sub cod galben de ninsori.
Sunt vizate 22 de județe, iar avertizarea meteo este valabilă timp de trei zile, până în 13 ianuarie.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15…30 l/mp.
În prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10…20 cm și izolat 30…40 cm.
Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.
În București, stratul de zăpadă este de așteptat să ajungă și la 10 centimetri. Vântul va sufla moderat, iat temperaturile maxime nu vor depăși 1 grad.
Mai mult, de miercuri este așteptată o răcire considerabilă a vremii în toată țara.
În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local și temporar va mai ninge, avertizează meteorologii români.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: