Profesorul de ”combaterea criminalității”, prins în timp ce își ajuta studenții de la Academia de Poliție să trișeze

student
Foto: StartupStockPhotos / pixabay.com

Profesorul Ștefan Gabriel Dascălu de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” va ajunge în fața Tribunalului, după ce a dat unor studenți subiectele la licență.

Cadrul universitar de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” a fost deferit justiţiei de procurorii DNA, după ce și-a recunoscut vinovăția. Acesta a oferit la doi studenţi subiectele ce urmau să se regăsească în grilele de la materia de specialitate pentru sesiunea de licenţă din iulie 2017.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor articolului 483 Cod procedură penală, cu privire la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă aceste acţiuni au avut drept scop obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Ştefan Gabriel Dascălu, în calitate de cadru universitar la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, a participat la elaborarea subiectelor la disciplina |”Combaterea criminalităţii” organizate pentru sesiunea de licenţă din 3 iulie 2017.

El a dat unor studenți, cu o zi înainte de examen, subiectele care urmau să fie în grilele de la materia de specialitate. Aceștia au trimis, la rândul lor, subiectele confidențiale colegilor de grupă.

“Ca urmare, 30 din cei 32 de studenţi care au participat la examenul de licenţă la specialitatea respectivă au obţinut astfel un folos necuvenit constând în obţinerea notei 9,70 la examen şi promovarea examenului de licenţă”, explică procurorii.

Profesorul și-a recunoscut fapta și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei sesizate cu prezentul acord.

Procurorii cer și 60 de zile de muncă în folosul comunității pentru Dascălu, al cărui proces va începe curând la Tribunalul București.

Foto: StartupStockPhotos / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.