Procurorul general îi cere ajutorul Avocatului Poporului

Victor Ciorbea
Victor Ciorbea

Procurorul general Augustin Lazăr a solicitat luni Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la OUG 7/2019, care a modificat legile Justiţiei.

„În ziua de 25 februarie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a solicitat Avocatului Poporului sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 7/2019, prin care au fost modificate legile Justiţiei”, a comunicat Parchetul General.

”Solicitarea anterior menţionată a fost transmisă, pentru informare, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi prim-ministrului României”, se mai arată într-un comunicat al Parchetului General.

Înaintea lui Augustin Lazăr, lui Victor Ciorbea i-a fost solicitată intervenția de către liderul USR, Dan Barna.

De cealaltă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, a apărat controversata Ordonanță de Urgență, precizând că a fost inspirată de modelul european.

„Din câte am îneles, astăzi după -amiază, va avea loc și o  întânire cu doamna prim – ministru și asoiațiile de magistrați și în funcție de ce se va discuta acolo, se va lua o decizie. Eu cred că este un demers foarte bun al primului ministru, cine a acceptat este interesat de dialog, cine nu, nu”, a declarat Liviu Dragnea.

Premierul Viorica Dăncilă, care a convocat la discuții reprezentanții asociațiilor de magistrați și ai Consiliului Superior al Magistraturii, este și ea de acord cu Ordonanța de Urgență.

„Am văzut ieșiri în spațiul public care solicitau să renunțăm în totalitate. Am spus că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm și la lucrurile bune”, a spus Dăncilă, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.