Medicul Mircea Beuran a fost arestat la domiciliu

mircea beuran
Mircea Beuran. Foto: Captură YouTube / Antena3

Actualizare 14:14. Judecătorii de la Tribunalul București au decis cercetarea medicului Mircea Beuran în stare de arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la o instanță superioară.

Medicul Mircea Beuran a fost reținut aseară, iar procurorii anticorupție au cerut arestarea sa. Doctorul este acuzat că a primit mită 10.000 de euro, pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea de chirurgie generală.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, Beuran ar fi luat mita în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, conform comunicatului de presă.

Postul nu a fost scos la concurs nici acum. În cursul zilei de astăzi, Mircea Beuran va fi dus în fața judecătorilor de la Tribunalul București cu propunerea de arestare pentru 30 de zile.

DNA menționează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a dat mita.

Mircea Beuran a fost audiat în sediul DNA mai bine de opt ore. Procurorii au făcut percheziții la locuința sa și la Spitalul Floreasca.

Medicul mai este vizat de un dosar penal legat de cazul femeii care a fost arsă în timp ce se afla pe masa de operație. Beuran a condus secția de chirurgie a Spitalului Floreasca și a fost eliberat din această funcție după acest scandal.