Proba pe care autoritățile o au împotriva lui Dincă în cazul uciderii Luizei Melencu

luiza melencu
Foto: Facebook / Poliția Română

Deși Gheorghe Dincă nu mai recunoaște acum că a ucis-o pe Luiza Melencu, procurorii au la dosar o probă pe care vor să o folosească pentru a dovedi contrariul, relatează postul de televiziune Digi24.

Este vorba despre o expertiză de fizică nucleară, care arată că toate substanțele pe care Gheorghe Dincă a declarat că le-a folosit pentru a incendia trupul Luizei au fost găsite atât în butoiul din curtea inculpatului, cât și în oasele din liziera pădurii aflate la câțiva kilometri de Caracal.

Expertiza a fost realizată de specialiști de la Institutul de Fizică Nucleară.

În vârstă de 18 ani, Luiza Melencu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţoiu”, din Craiova, a dispărut în aprilie 2019, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie.

Inițial, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a violat și ucis atât pe Alexandra Măceșanu, adolescenta în vârstă de 15 ani care a sunat la 112 în timp ce era ținută prizonieră, cât și pe Luiza Melencu.

Însă la începutul lunii ianuarie, Gheorghe Dincă și-a schimbat declarația oferită autorităților și a spus că nu a ucis-o pe Luiza Melencu.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată miercuri, 15 ianuarie, de către procurorii DIICOT, pentru următoarele infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre.

Potrivit DIICOT, Luiza Melencu a fost ucisă în data de 17 aprilie 2019: „Ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant și violurilor repetate, inculpatul G.D. i-a aplicat, cu intenție, victimei M.L.M., multiple lovituri puternice cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, respectiv capul și cutia toracică, în timp ce aceasta era imobilizată (legată de pat), lovituri care au condus la decesul acesteia. Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracțiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deținea în curtea locuinței sale. Cenușa, fragmentele osoase și celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate și abandonate în vegetație, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.