Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani intră în circulație

Foto: Facebook/ Ramele electrice Alstom Coradia Stream în România

Foto: Facebook/ Ramele electrice Alstom Coradia Stream în România

Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie.

Potrivit informaţiilor transmise Agerpres de reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), trenul a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare utilizării în serviciul comercial. Duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti – Braşov, fiind „botezat” de prima zăpadă din acest an.

„Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare”, a declarat, potrivit agerpres.ro, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută Bucureşti – Braşov, iar de miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, pe ruta Bucureşti – Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti – Braşov.

Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022. Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat. Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version