AcasăEconomicPrimul oraș din România unde vor circula autobuze alimentate cu hidrogen

Primul oraș din România unde vor circula autobuze alimentate cu hidrogen

-

Clujenii vor fi primii din țară care vor circula cu autobuze cu hidrogen. Este vorba despre vehicule electrice alimentate cu hidrogen, a declarat viceprimarul Dan Tarcea la postul Radio Cluj.

Primăria va achiziționa, în total, 80 de autobuze cu hidrogen pentru transportul public de călători.

La un astfel de vehicul, hidrogenul este folosit pentru a produce curent electric, care la rândul său alimentează motorul electric al autobuzului.

„Avem o licitație deja pentru 18 autobuze articulate electrice, autobuze care trebuie să vină în anul 2024, de care să ne bucurăm cu toții.

Sunt autobuze articulate adică sunt mai mari decât autobuzele electrice pe care le avem în acest moment. (…)

Avem și o provocare în ceea ce privește producerea de hidrogen, de aceea avem acest parteneriat cu Universitatea Tehnică, în care lucrează specialiștii de acolo pentru implementarea acestui proiect”, a mai declarat viceprimarul orașului Cluj-Napoca.

Autobuzele cu hidrogen se încarcă 100% în maximum 10 minute, față de 4-5 ore în cazul celor electrice, mai notează sursa citată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...