AcasăSocialPrimul oraș din România cu transport în comun pe apă

Primul oraș din România cu transport în comun pe apă

-

Șapte vaporașe au ieșit pe apa Begăi în Timișoara. Primăria orașului din Banat anunță că au fost introduse în cadrul transportului public.

„Este o bucurie foarte mare că astăzi, în sfârșit, iată dăm drumul la transportul public pe Bega cu vaporașul în municipiul Timișoara. Este al cincilea subsistem de transport public pe care Societatea de Transport Public Timișoara îl pune la dispoziția cetățenilor.

Avem subsistemul cu troleibuze, cu tramvaie, cu autobuze, respectiv minibuze, cu biciclete și iată astăzi începem și transportul public cu vaporașele.

Totul este gândit în concept intermodal, adică sunt conexiuni cu diverse mijloace de transport, de la o stație a unui subsistem înspre stații ale altor subsisteme.

Desigur că nu este realizată la scară globală această conexiune, dar ne preocupă să facem ca într-un timp cât mai scurt să avem astfel de conexiuni totale în orașul nostru.

Vrem să încurajăm transportul public și profităm de faptul că Timișoara are o apă precum Bega”, a declarat primarul Nicolae Robu, potrivit Banatulmeu.ro.

O cursă completă, de la stația Ardealul până la Uzina de Apă, are 7,2 kilometri și poate fi realizată în aproximativ 55 de minute. În cursul săptămânii, o călătorie costă 1 leu, iar în weekend sunt organizate doar curse de agrement, iar transportul este gratuit.

Capacitatea fiecărui vaporetto este de 50 de locuri, exclusiv pe scaune. „Biletele se vor vinde la îmbarcare, iar călătorii vor fi chestionaţi de personalul navigabil la ce staţie coboară, pentru a vedea solicitările lor, în vederea ajustărilor staţiilor de îmbarcare/debarcare”, a mai precizat edilul Timișoarei, potrivit Europa FM.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...

De ce Ilie Bolojan nu ar mai vrea să fie premier...

0
Președintele Nicușor Dan a declarat că există posibilitatea să fie numit un premier tehnocrat în cazul în care liderii partidelor politice nu își vor...