Un bărbat rămas paralizat după ce își rupsese coloana într-un accident de motocicletă a putut să meargă din nou datorită unui implant realizat de o echipă de cercetători elvețieni, relatează BBC.
Este pentru prima dată când cineva care a avut coloana complet ruptă redobândește abilitatea de a merge.
Tehnologia a fost dezoltată la Școala Politehnică Federală din Lausanne, Elveția, iar studiul a fost publicat în jurnalul științific „Nature Medicine”.
Michel Roccati a rămas paralizat după un accident de motocicletă petrecut în urmă cu 5 ani. Coloana lui a fost complet ruptă, motiv pentru care nu și-a mai putut simți deloc picioarele.
Acum el poate merge datorită unui implant electric ce i-a fost atașat chirurgical în coloană. Implantul amplifică semnalele nervoase trimise de creier, transmițându-le către picioarele sale.
„Pot să stau în picioare, pot să merg unde vreau, să urc scările – e aproape o viață normală”, a povestit tânărul italian pentru BBC.
Până acum 9 persoane au primit implantul și și-au redobândit abilitatea de a merge. Însă niciuna dintre persoane nu îl folosește constant. Deocamdată, îl folosesc pentru a exersa mersul, pentru a-și folosi mușchii și a face puțină mișcare.
Vă recomandăm și:
Aici vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: