AcasăSocialSănătatePrimul județ unde toți locuitorii trebuie să își acopere gura și nasul...

Primul județ unde toți locuitorii trebuie să își acopere gura și nasul în spațiile publice

-

Galaţi a devenit primul județ din România care îi obligă pe oameni să-şi acopere gura şi nasul în spaţiile publice, anunță “Libertatea”.

Atât locuitorii din municipiul Galați, cât și cei din comune, vor fi obligați să poarte mască de protecție, ori să-și acopere nasul și gura cu ceva atunci când intră în mijloace de transport în comun, magazine, piețe, instituții publice, farmacii, șantiere în lucru ori în alte locuri unde sunt și alte persoane.

Hotărârea a fost luată vineri, 3 aprilie, într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Măsura va fi pusă în practică începând de luni, 6 aprilie, mai notează sursa citată.

”Important în acest moment e să evităm transmiterea comunitară. De aceea devine obligatorie purtarea unei măști sau a unui sistem de protecție, indiferent cum este confecționat, numai să ne acoperim gura și nasul atunci când ne aflăm în spații aglomerate. Nu dispunem de o mască, putem avea una din bumbac, o eșarfă, orice alt mijloc doar pentru a nu transmite virusul și a evita transmiterea comunitară”, a declarat Gabriel Avrămescu, prefectul de Galaţi.

Administratorii și conducătorii instituțiilor sunt responsabili de a nu le permite cetățenilor accesul în mijloacele de transport și în incintele clădirilor și spațiilor publice menționate fără mijloacele de protecție a feței.

Foto: OrnaW / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...