Primul centru multidisciplinar pentru investigarea abuzurilor împotriva copiilor, amenajat la Săftica

FOTO: MadalinCalita/Pixabay.com

FOTO: MadalinCalita/Pixabay.com

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, a fost inaugurat primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării violenţei împotriva copiilor, la Săftica.  Noul centru de referinţă va permite specializarea unei echipe de profesionişti pregătiţi să utilizeze instrumente ştiinţifice corelate cu cele mai actuale standarde internaţionale pentru investigarea diverselor abuzuri la care este supus un copil-victimă.

În total, cinci instituţii s-au alăturat proiectului #LocDeAdevăr, demarat de Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale şi Asociaţia Zi de Bine: Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, DGASPC Ilfov, Centrul Naţional pentru Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog şi Asociaţia Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei.

Funcţionarea acestui spaţiu multidisciplinar, alcătuit din camera de audiere, sală pentru asistenţă, cabinet medical şi zonă de asistare socială şi terapeutică, va fi coordonată de prim-procurorul judeţului Ilfov şi un grup consultativ din care face parte câte un reprezentant al fiecărei instituţii implicate în proiect. Toate procedurile operaţionale vor avea în centru interesul copilului pentru stabilirea adevărului şi asistarea sa medico-terapeutică. Costurile administrative şi de personal vor fi suportate de Consiliul Judeţean Ilfov.
Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect a fost de 55.000 euro şi a fost oferit de partenerii strategici ai Asociaţiei Zi de Bine.

„Prin proiectul #LocDeAdevăr, respectiv #LocDeBine, am arătat că se pot face investigaţii judiciare centrate pe interesul copiilor, iar rezultatele sunt mai mult decât o nouă infrastructură. În jurul acestor spaţii s-a format deja o masă critică de profesionişti din justiţie care au devenit conştienţi de mecanismele prin care trauma influenţează gândirea şi comportamentul unui copil şi sunt astfel mai pregătiţi să obţină mărturii şi alte probe relevante în dosarele de violenţă”, au declarat, într-un comunicat de presă, Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de Bine.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version