AcasăAlegerile editorilorUn tânăr român școlit în Elveția vrea să lanseze primul brand românesc...

Un tânăr român școlit în Elveția vrea să lanseze primul brand românesc de ceasuri

-

Un tânăr de 26 de ani din Făgăraș, școlit în Elveția, vrea să lanseze primul brand românesc de ceasuri.

Pentru a-și pune pe picioare proiectul și a lansa pe piață ceasurile Peren, Andrei Bica-Popi caută finanţare pe o platformă online din SUA şi Canada.

Pentru ca proiectul să fie finanţat până în data de 23 decembrie, tânărul ceasonicar va avea nevoie 10.000 de dolari canadieni, până în acest moment strângându-se 4.460 de dolari. Cei care vor să-i sprijine proiectul o pot face pe platforma kickstarter.com.

Dacă va reuși să strângă banii, el va începe să lucreze la prima linie de producţie românească de ceasuri Peren, colecție ce conține în prezent patru modele cu mecanisme cronografe elveţiene.

Tânărul Andrei Bica-Popi a devenit ceasornicar după ce a urmat mai multe stagii de pregătire în capitala mondială a orologiilor, la Biel, în Elveţia.

Acum, el vrea să creeze ceasuri de producţie autohtonă, asamblate în România, dar cu piese de import, de cea mai înaltă calitate elveţiană.

Andrei Bica-Popi se arată încrezător în proiectul său și este de părere că dacă în Elveţia, o ţară cu doar 8 milioane de locuitori, pot exista nu mai puţin de 320 branduri de ceasuri înscrise la Federaţia Orologieră Elveţiană şi alte 350 de micro-branduri, România poate avea la rândul ei măcar un brand de ceasuri cu care să se poată mândri în lume.

“Ideea mi-a venit pe când făceam diferite stagii de pregătire în artă orologieră în Elveţia. Lucrând la branduri renumite în acest segment, am decis ca la întoarcerea în ţară să înfiinţez primul proiect de acest gen din România”, a declarat tânărul ceasornicar, pentru Bună Ziua Brașov.

În ceea ce privește numele brandului sub care vrea să lanseze ceasurile, respectiv Peren, Andrei Bica-Popi a spus că acesta vine de la latinescul „perennis”, care s-ar traduce vivace, durabil, persistent, rezistent, trainic, iar logo-ul simbolizează dinţii legendarului personaj Dracula, alăturaţi unei catarame a brăţării ceasului.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

10 COMENTARII

  1. Sunt un fidel purtator al Ceasurilor de mana, atat mecanice, cat si electro-mecanice. Pastrez si un ceas cu actionare mecanica marca romaneasca “Orex” din anii ’80 (vremea studentiei), asamblat la Bucuresti cu piese elvetiene. Deci viitoarea marca “Peren” ar putea deveni cel mult al doilea brand romanesc de ceasuri de mana, in ordinea cronologica. Problema este ca numarul purtatorilor de ceas de mana s-a micsorat mai ales in randul tinerilor, care prefera ceasurile electronice aflate in meniurile telefoanelor mobile, tabletelor. Mult Succes, eu unul astept sa vad ceasurile “Peren” pe piata! Ceasurile de mana sunt singurele “Bijuterii” care ma intereseaza…

  2. Ma asteptam macar sa ia un mecanism generic dar din ce vad pe kickstarter e vorba de un ceas quartz. Total neinteresant.

  3. Intr-adevar @Valentin Jalba, Peren este al doilea brand din tara noastra dar primul din Romania post comunista. Si eu eram fascinat de ceasurile Orex iar asta a avut un impact foarte mare asupra deciziei mele de a incepe acest proiect. In trecut ceasurile Orex erau o mandrie a romaniilor de pretutindeni. Acest lucru as vrea sa creez si eu in Romania, un produs de o calitate foarte inalta la un pret mai mult decat accesibil tuturor.
    @Georgian Este un mecanism quartz chronograph elvetian Ronda 5030D cu 13 rubine si placat gold PVD. Ar fi fost foarte dificil sa incep acest proiect direct cu un ceas mecanic sau automatic insa pe parcurs fiti sigur ca vor aparea si piese de acest tip.

  4. Brandurile romanesti de ceasuri postbelice sunt urmatoarele
    1-Optimef – (mecanisme realizate pe tehnologie americana ,colaborare intre Optica Romana -IOR si UMF Bucuresti) mai multe modele de ceasuri electronice lcd/cuartz cu trei mecanisme:dama (mic) ,barbatesc normal si barbatesc cu celula solara
    2-Orex: peste 30 de modele de ceasuri de mana mecanice si electromecanice cu mecanisme citizen la electromecanice si patru sau cinci mecanice chinezesti si rusesti, montate la UMF bucuresti
    3-Aradora (arad)ceasuri de masa si de perete, o gama foarte larga.
    Se pare ca omul ori este ceasornicar de ceasuri de gara de nu stie aceste locuri, ori se faca ca nu exista ca sa puna mana pe bani gratis !!!!!!!!
    Daca din actiunea lui se scoate ideea de “primul brand romanesc de ceasuri”,poate chiar il cred ca are intentii bune,altfel…e prea pompoasa si falcsa denumirea actiunii sale ,zau !

  5. Daca nu e primul brand romanesc de ceasuri, ce rost mai are, nu?
    Nu ma pricep la ceasuri(nici nu ma intereseaza cate brand uri de ceasuri romanesti exista sau au existat)dar imi place initiativa lui Andy si cred ca orice roman ar trebui sa fie mandru si sa-l incurajeze. Nu cred ca a bagat mana in buzunarul nimanui. Mult suscces Andy!

  6. Multumesc tuturor pentru suportul acordat. Cat despre brandurile romanesti de ceasuri : ”Incepand cu 1978 si pana spre sfarsitul anilor ’90 (aproximativ 1998-2000) MECANICA FINA Bucuresti a fost sigurul producator roman de ceasuri de mana. Denumirile comerciale sub care acestea au fost prezente pe piata au fost: OPTIMEF, CROMEF, OREX si CLASIC” Sursa http://ceasuripentruromania.ro/
    Asadar totul a inceput in anul 1978 intr-o Romanie macinata de sistemul comunist.

  7. super ,imi plac mult ceasurile am si eu cateva modele de ceasuri acasa si romanesti nu pot sta fara ceas la mana ,te apreciez si iti urez succes,

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...