Primele urmări ale scandalului Panama Papers: Proteste în Islanda, anchete în restul Europei

Cea mai mare scurgere de informații despre afacerile off-shore – Panama Papers – a provocat proteste de stradă, anchete și declarații interesante în ultimele 24 de ore.

Milioane de documente, care arată cum își ascund averea mulți dintre bogații lumii, printre care politicieni, oameni de afaceri, vedete și rețele criminale, au ajuns pe mâna jurnaliștilor.

Aseară, după ce premierul islandez a fost chestionat de jurnaliști asupra faptului că și-a protejat banii printr-o firmă off-shore înaintea crizei financiare, mii de locuitori ai orașului Reykjavik au protestat în fața clădirii Guvernului.

Nordicii au cerut demisia premierului și au aruncat cu ouă și iaurt spre politicieni.

Franța, Spania, Germania și Austria au anunțat deja că vor demara anchete în cazul Panama Papers.

Președintele rus Vladimir Putin este acuzat că s-a folosit de mai mulți apropiați și de firma de avocatură Mossack Fonseca pentru a ascunde sume fabuloase de bani în companii înființate doar pe hârtie.

Mai mult, potrivit documentelor, liderul de la Kremlin ar fi reușit să scoată bani din Rusia prin numeroase metode, una mai ingenioasă decât cealaltă: prin credite acordate de băncile publice ruse, împrumuturi, cesiuni de acțiuni fictive și onorarii absurde pentru consultanță, cât și despăgubiri.

Avocații companiei de consultanță Mossack Fonseca au administrat, între 1977 și 2015, peste 214.000 de companii off-shore în 21 de țări, unde fiscalitatea este blândă, iar legea protejează identitatea oamenilor de afaceri.

Printre cei implicați în scandalul Panama Papers se numără Vladimir Putin, premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, dar și alți șefi de stat sau politicieni importanți din aproape 200 de țări.

Fotbalistul argentinian Lionel Messi și fostul președinte al UEFA, Michel Platini, sunt și ei vizați, la fel cum sunt regizorul spaniol Pedro Almodovar sau actorul Jackie Chan.

S-au anunțat deja măsuri. ”Vă asigur că, pe măsură ce apar informații, vor fi investigații, vor fi deschise dosare și vor avea loc procese”, a spus președintele francez Francois Hollande.

Și olandezii au spus că vor investiga acuzațiile din Panama Papers, în timp ce legăturile tatălui premierului britanic David Cameron cu compania Mossack Fonseca au fost catalogate de purtătorul de cuvând al liderului britanic ca fiind ”o problemă privată”.

Cu toate că dezvăluirile sunt abia la început, scandalul Panama Papers a reușit să arate cum regimul sirian al președintelui Bashar al-Assad a reușit să evite sancțiunile impuse țării sale și să continue războiul civil care a dus până acum la sute de mii de victime și milioane de refugiați.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: