Robert Ionuț Păiuși, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o tânără, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a ieșit pozitiv la drugtest, transmite publicația locală gorjonline.ro.
Duminică, pe când se afla în campanie electorală în comuna Stejari, unde candidează pentru un nou mandat de primar, Păiuși a acroșat cu oglinda retrovizoare o tânăra în vârstă de 24 de ani care își purta copilul în vârstă de 2 ani în brațe și însoțea echipa de campanie a candidatului AUR.
Primarul a fugit de la locul accidentului și a intrat în clădirea primăriei.
Femeia a fost lovită în zona coastelor, iar martorii au sunat la 112. La fața locului a venit un echipaj SMURD care a dus-o pe tânără la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru investigații suplimentare. Imaginile publicate de posturile de televiziune o arată pe tânără întinsă pe o targă, în timp ce primește îngrijiri medicale.
Ulterior, primarul a fost găsit la polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Însă rezultatul drugtestului a fost pozitiv pentru benzodiazepine. Primarul a făcut și teste de sânge, iar acum se așteaptă rezultatul analizelor.
Benzodiazepinele sunt o clasă de medicamente ce au proprietăți sedative, hipnotice, anxiolitice (anti-anxietate), anticonvulsive și relaxante musculare. Aceste proprietăți fac benzodiazepinele utile în tratarea anxietății, a tulburărilor de panică, a insomniei, a agitației, convulsiilor, spasmelor musculare, sevrajului de alcool și ca premedicație pentru proceduri medicale sau dentare, potrivit Wikipedia.org.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a anunțat că a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: