Primăria Caracal deține 50 de camere de supraveghere, dar n-a găsit bani să le instaleze

camere de supraveghere
Foto: Pixabay

Primăria Caracal a cumpărat, la începutul acestui an, câteva zeci de camere de supraveghere, însă nu le-a instalat încă, din lipsă de fonduri și din cauza procedurilor dificile.

După izbucnirea cazului tragic de la Caracal și prinderea criminalului Gheorghe Dincă, conducătorii locali caracaleni au decis să monteze sistemul de supraveghere video al orașului, deși acest lucru fusese cerut în urmă cu mai multă vreme de principalele agenții de securitate națională, precum SRI.

Primăria Caracal a cheltuit 800.000 de lei pe camerele de supraveghere video, însă n-a reușit să găsească 140.000 de lei pentru a instala sistemul. Situația de la Caracal nu este unică, sistemul birocratic românesc fiind căpușat de incompetență și corupție, iar cazuri similare, uneori mult mai costisitoare, se petrec la nivelul administrației publice din întreaga țară.

Dacă ar fi instalat sistemul de monitorizare video, tot traficul rutier din Caracal ar fi putut fi urmărit.

Un sistem de monitorizare în Caracal, care să ofere informații despre toate mașinile care tranzitează orașul, a fost cerut încă din 2016 inclusiv de SRI și de reprezentanții bazei NATO de la Deveselu, aflată în apropiere, scrie TVR.

Liviu Radu, primarul din Caracal, a reușit să găsească o scuză și pentru acest eșec al instituției pe care o conduce: ”Nu am promis că vom pune aceste camere, dar sub rezerva că vom găsi bani”.

Primăria orașului din Olt a aprobat cheltuielile pentru instalarea sistemului în aprilie, însă camerele video nu au fost montate nici până acum, în prezent având loc procedura de licitație pentru desemnarea firmei care se va ocupa de această operațiune.