Prima reacție a lui Ion Iliescu după ce a aflat că e inculpat în dosarul Mineriadei

Ion Iliescu FOTO: Ionuț Fantaziu
Ion Iliescu FOTO: Ionuț Fantaziu

După ce a început urmărirea penală împotriva sa în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu, fostul președinte al României, a declarat la postul de televiziune Digi24 că nu are ce să își reproșeze.

Ion Iliescu a mai declarat că nu este nicio problemă că s-a redeschis acest dosar şi că va merge să vorbească cu procurorii atunci când va fi chemat.

„Nu este prima dată când se agită chestiile astea. Ce dovezi? Dar care este problema? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea ţării. Vor oamenii să…, probabil au primit ceva solicitări să cerceteze. Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema? Nu este nicio problemă”, a comentat Ion Iliescu la postul de televiziune Digi24.

„Eu ştiu care este raţiunea redeschiderii discuţiei, că este o treabă care s-a petrecut acum douăzeci şi şapte de ani, dar mă rog. Probabil au primit sesizări, oamenii sunt datori să cerceteze, să ducă lucrurile până la capăt”, a mai spus fostul șef de stat.

„Eu nu am să-mi reproşez nimic din nicio perioadă”, a menționat la final Ion Iliescu.

Ieri, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, pe fostul premier Petre Roman, pe fostul director al SRI Virgil Măgureanu, pe fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, dar și pe alte persoane care ocupau funcții publice la acea dată.

Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanităţii.

Rolul lui Ion Iliescu în mineriada din 13-15 iunie 1990

Mineriada din iunie 1990 a fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală și cea mai amplă dintre toate acțiunile minerilor de la începutul anilor ’90. La jumătatea lunii iunie, minerii au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității care cereau retragerea lui Ion Iliescu și a FSN-ului, dar și împotriva oamenilor obișnuiți de pe stradă.

În data de 13 iunie, la televiziune s-a citit un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirma: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

După violențele din București, pe 15 iunie, minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea. Discursul său a fost întâmpinat cu urale.

Oficial, 6 persoane au murit (4 prin împușcare, una în urma unui infarct și o a șasea înjunghiată), iar alte 746 au fost rănite.

În după-amiaza zilei de 15 iunie 1990, la Romexpo, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru acţiunea lor. Foto: Captură YouTube
În după-amiaza zilei de 15 iunie 1990, la Romexpo, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru acţiunea lor. Foto: Captură YouTube

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.