Prima reacție a lui Mircea Geoană după ce cumnatul său a fost dat în urmărire

mircea geoană
Sursa: Pagina de Facebook Mircea Geoană

Ionuț Costea, cumnatul adjunctului secretarului general NATO Mircea Geoană, a fost vineri dat în urmărire națională de Poliția Română după ce nu a fost găsit la domiciliu.

Trebuie să ispășească o pedeapsă de 6 ani de închisoare după sentința de vineri din dosarul în care și fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța.

„Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate.

Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a transmis sâmbătă pentru Digi24.ro

Apropiații lui lui Ionuț Costea le-ar fi declarat polițiștilor că acesta ar fi plecat din țară la tratament medical.

Costea a fost deja dat în urmărire națională și urmează procedurile pentru urmărirea internațională, fără ca momentan să fie localizat.