Prima reacție a falsului doctor cu 8 clase

Matteo Politi, într-una dintre operații
Matteo Politi, într-una dintre operații

Falsul doctor italian, Matteo Politi, care își spunea Matthew Mode, a făcut o primă declarație despre scandalul care pornit din cauza sa.

„Lucrurile despre care mass-media scrie în momentul de față sunt cele care s-au întâmplat în Italia, acolo unde cazul a fost închis și de acolo au plecat toate poveștile.

Când am venit în România, am dat documentele originale cu tot cu parafă unui avocat care, plătit cu o sumă considerabilă, a întreprins toate procedurile necesare pentru ca toate hârtiile mele să fie recunoscute și au fost astfel obținute toate avizele de către ministerele aferente, cărora le-am plătit chitanțe și, astfel, mi-au eliberat toate documentele și actele pentru a lucra în România.

După aceea, avocata mi-a zis că am toate actele necesare pentru a profesa în România. Pot folosi numele de Matthew Mode, am primit o scrisoare de la un notariat din România care îmi permite să folosesc acest nume”, a declarat Matteo Politi, pentru spynews.ro.

Jurnaliștii de la Libertatea, care au scris primii despre acest subiect, prezintă astăzi o diplomă de absolvent de Medicină a lui Matteo Politi. Potrivit diplomei, acesta ar fi făcut Facultatea de Medicină din Kosovo între 2007 și 2013. Însă în 2011, acesta fusese condamnat în Italia pentru că furase identitatea unui medic cardiolog.

De asemenea, presa italiană scria în 2010 că acesta nu a absolvit nici bacalaureatul.

Direcția de Sănătate Publică București a recunoscut că i-a eliberat medicului cod de parafă pe 23 martie 2018. Instituția anunță că a demarat o anchetă internă. „Menţionăm că funcţionarul public a fost mutat disciplinar , urmând ca până la finalizarea cercetării disciplinare să-şi desfăşoare activitatea în cadrul altui compartiment”, arată reprezentanții DSP București.

DSP mai precizează că a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafă în cursul anului 2018.

„Direcţia de Sănătate Publică consideră regretabil acest fapt, conducerea va dispune toate măsurile necesare pentru ca un astfel de incident să nu se mai repete”, adaugă reprezentanții DSP.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.