Prima reacție a Bisericii Ortodoxe după referendum

patriarhul daniel
Patriarhul Daniel. Foto: patriarhia.ro

Biserica Ortodoxă Română vorbește despre un „succes nedeplin” după ce referendumul pentru redefinirea familiei tradiționale în Constituție nu a avut cvorumul necesar.

Conducerea BOR mai spune că „atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public”.

„În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu, se arată într-un comunicat intitulat „Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare” și publicat pe site-ul basilica.ro.

BOR susține că și-a „împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu” și mulțumește „celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot”.

Biserica apreciază că, deși referendumul recent nu a fost validat, acesta a oferit posibilitatea de a cunoaşte „gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român”.

„În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine”, se mai arată în acest comunicat.

În total, la referendum au votat 3.778.716 persoane. Dintre acestea 1.901.888 sunt alegători din mediul rural, iar 1.829.816 din urban.

Din numărul de voturi valabil exprimate, 3.461.581 au votat „DA”, adică 91,61% din numărul participanților. Pentru „Nu” au votat 242.671 de oameni (6,42%), iar numărul voturilor nule a fost de 74.414 (1,97%).

Referendumul pentru familie nu a îndeplinit condițiile de validare, prezența la vot, duminică, la ora 21.00, la închiderea urnelor fiind de 20,41%, potrivit rezultatelor prezentate de Biroul Electoral Central (BEC).

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.