Prima reacție a lui Liviu Dragnea, după ce i s-a cerut demisia: ”Hai că vedem la CEx”

liviu dragnea abuzul în serviciu
Foto: Pagina de Facebook Liviu Dragnea

Președintele PSD Liviu Dragnea a dat impresia că este foarte relaxat în fața jurnaliștilor, care l-au întrebat despre scrisoarea semnată de mai mulți lideri ai partidului ce vor demisia sa.

”Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă. Am înțeles care e cea mai mare supărare – să ne aliniem cu Iohannis, SPP, SRI, DNA. Eu, ca președinte, nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituții care nu trebuie să se implice în politică”, a spus Liviu Dragnea.

”Voi vorbi la CEx clar și apăsat”, a mai spus Dragnea, care a recurs și la obișnuitele ironii când a fost întrebat de faptul că a ajuns în sondaje mult sub media partidului: ”Sunt la minus deja”.

Președintele PSD, contestat tot mai aprig de unii membri importanți ai partidului, printre care Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu și Gabriela Firea, a refuzat să răspundă la alte întrebări, precizând doar: ”Hai că vedem la CEx”.

Ședința Comitetului Executiv al PSD va avea loc în vineri.

În prezent, PSD pare un partid scindat din cauza lui Liviu Dragnea. Dacă președintele Camerei Deputaților are încă susținerea unei mase importante de lideri locali, au existat și mulți contestatari ai acestuia care și-au exprimat vădit aprobarea pentru celebra scrisoare publicată astăzi.

O puteți citi aici.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.