Programul Prima Mașină. A fost acordat primul credit

Alpha Bank România a acordat primul credit în lei din cadrul programului Prima Maşină,cu finanţare pe o perioadă de maximum cinci ani şi un avans de 5% din valoarea autovehicului, au anunţat reprezentanţii băncii.

Răspunsul din partea băncii referitor la aprobarea cererii de credit în cadrul programului Prima Maşină a fost obţinut în 24 de ore de la momentul depunerii documentaţiei complete.

Ulterior, dosarul de credit a fost prezentat pentru aprobare Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Pentru programul Prima Mașină pot aplica tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani care vor să-și cumpere un autoturism nou.

Potrivit normelor de aplicare pentru programul Prima Mașină,  costul creditului acordat se compune din rata dobânzii ROBOR la 6 luni, la care se adaugă o marjă de maximul 3% pe an.

Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de către instituția de finanțare, în toate etapele creditării.

Atenție însă că marja nu include comisionul de administrare datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), instituție a statului prin care sunt garantate creditele acordate prin Prima Mașină. Acest comision care va fi plătit de tânărul care își cumpără autoturismul.

Prețul maxim al autoturismului care poate fi cumpărată prin Prima Mașină nu trebuie să depășească suma de 50.000 de lei, plus TVA.

Contractul de credit al cumpărătorului va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă, garantat în procent de maximum 50%. Tânărul care se împrumută pentru achiziționarea vehiculuilui trebuie să vină cu un avans de minimum 5%.

Tânărul care își cumpără un autoturism prin programul Prima Mașină nu poate să vândă sau să înstrăineze mașina nou achiziţionată, pe toată durata de valabilitate a garanţiei.

De asemenea, cumpărătorul trebuie să asigure autoturismul nou achiziţionat printr-o poliţă de asigurare de tip Full Casco, fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile de furt şi daună.

În cazul în care tânărul nu încheie această poliță, instituția de creditare are dreptul să facă asigurarea pe cheltuiala proprie şi să recupereze suma respectivă de la beneficiar, inclusiv prin includerea ei în ratele de credit lunare.

 

Recomandările editorilor GreatNews:

Cea mai mare greșeală gramaticală pe care românii o fac de Paște
Premieră mondială: Românii fac teste auto pe Google Street View
Românul care și-a construit casa în formă de dom. Cât l-a costat

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.