Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câștigat primul titlu WTA al anului 2015, la Shenzen, în China.
Simona Halep (23 de ani, locul 3 mondial) a defilat în finala de azi în fața elvețiencei Timea Bacsinszky, pe care a învins-o în două seturi scurte încheiate cu scorul 6-2.
Este al nouălea titlu al româncei, care de azi are cu 112.000 de dolari mai mult în conturi. De asemenea, ea a primit 280 de puncte WTA, care o țin în plasa ocupantei locului secund în ierarhia mondială, rusoaica Maria Șarapova.
Simona Halep a arătat o formă foarte bună la Shenzen, unde a pierdut un singur set în cinci meciuri, în primul tur, în fața nemțoaicei Annika Beck.
Românca are ca obiectiv în 2015 cucerirea unui titlu de Grand Slam, iar primul astfel de turneu bate la ușă. Va începe la Melbourne, în 19 ianuarie. Până atunci, însă, Simona Halep va lua primul avion spre Sydney, unde încearcă să repete performanța din China și să-și apere invincibilitatea în 2015.
Ce urmează pentru Simona Halep
Dacă la Shenzen, românca n-a întâlnit în drumul ei spre trofeu nicio jucătoare de top, la Sydney, ultimul turneu pregătitor pentru Australian Open, Simona va avea de înfruntat sportive mult mai bine pregătite.
Constănțeanca e calificată direct în turul 2 la Sydney, unde este, ca la Shenzen, principala favorită. Prima ei adversară ar putea fi cehoaica Karolina Pliskova, locul 23 mondial.
La turneul australian care începe luni mai sunt prezente jucătoare ca Agnieszka Radwanska, Petra Kvitova, Caroline Wozniacki sau Angelique Kerber, toate jucătoare în Top 10 mondial.
Anul trecut, la Sydney, Simona Halep a pierdut surprinzător în primul tur, fiind învinsă de americanca Madison Keys în două seturi.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: