Prima declarație a Simonei Halep după victoria cu Maria Șarapova

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale importantului turneu de la Beijing, după o victorie magistrală în fața rusoaicei Maria Șarapova.

După șapte eșecuri din șapte dueluri cu marea sa rivală, Simona Halep a făcut un meci extraordinar azi, devenind prima jucătoare calificată în sferturile de finală la China Open. Dacă ajunge în finala competiției, românca va mai bifa o premieră: va deveni lider mondial.

Cu toate că ultimele patru dueluri dintre Halep și Șarapova s-au întins pe maximum de seturi, astăzi, românca nu i-a dat nicio șansă siberiencei, pe care a învins-o cu un categoric 6-2, 6-2, după mai puțin de o oră și un sfert de joc.

”A fost un meci grozav. Cred că am făcut cel mai bun meci împotriva ei. Am servit destul de bine, iar munca pe care am depus-o după US Open (n.r. – când Simona a pierdut în primul tur chiar în fața Șarapovei) s-a văzut astăzi pe teren. Sunt foarte fericită că am reușit să câștig. Este prima mea victorie în fața ei și vreau doar să mă bucur de acest moment”, a declarat, după meci, constănțeanca, pentru WTA Insider.

Simona Halep a învins-o pe Maria Șarapova! Povestea victoriei splendide a româncei la Beijing

Simona Halep își va îndrepta atenția acum spre un nou mare obiectiv: numărul 1 mondial. Românca în vârstă de 26 de ani a fost de multe ori în acest sezon la o victorie distanță de fotoliul de lider WTA, însă nu a reușit niciodată să se așeze acolo sus, deasupra tuturor.

Pentru a izbuti ceea ce n-a mai reușit nicio jucătoare de tenis din România, Halep trebuie să ajungă în finală la Beijing. Dacă o va face, constănțeanca o va depăși în clasament pe Garbine Muguruza, iberica părăsind turneul din capitala Chinei încă din primul tur.

Publicațiile de sport din Rusia au apreciat și ele calitatea jocului româncei în partida cu frumoasa din Siberia. ”Sport Express” a titrat: ”Marele zid românesc. Halep s-a răzbunat pe Șarapova!”.

Simona Halep trebuie să repete evoluția încântătoare și în partida următoare la Beijing, turneu dotat cu premii de peste 6 milioane de dolari, când o va întâlni fie pe deținătoarea titlului, Agnieszka Radwanska, din Polonia, fie pe rusoaica Daria Kasatkina, care i-a administrat un eșec usturător româncei în urmă cu doar câteva zile, la Wuhan.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.