Crin Antonescu a precizat că a acceptat să candideze în alegerile prezidențiale din 2025 întrucât România se află într-o situație complicată, iar liderii PSD – PNL – UDMR și ai minorităților naționale i-au propus acest pas întrucât este considerat că este o soluție.
„După niște contacte neoficiale cu lideri ai coaliției, ieri dimineață am avut o întâlnire la guvern cu președinții celor 3 partide și liderul minorităților. Au exprimat convingerea că sunt o soluție pe care doresc să o susțină. Eu nu mi-am dorit această candidatură, nu am solicitat, nu am făcut niciun demers de vreun fel.
Am înțeles că aceasta este opinia lor. Cred că este o situație politică complicată, nu m-am dat deoparte și am acceptat”, a declarat Crin Antonescu într-o intervenție telefonică la Digi24.
Candidatura lui Crin Antonescu vine la capătul a aproape zece ani în care a stat departe de politică după ce a fost președinte al PNL și co-fondator și lider al Uniunii Social Liberale, până în 2014.
„Da, am stat aproape 10 ani departe de politică. A fost o decizie perfect liberă a mea când am stabilit că am încheiat. Am părăsit politica foarte transparent și fără un lucru încețoșat în spate. Am fost 10 ani în care mi-a fost bine, politica nu mi-a lipsit. M-a interesat, dar nu mi-a lipsit. Mă întorc pentru că este o situație dificilă, critică. Dacă forțe politice puternice, cât și voci din societatea civilă, cred asta, atunci sunt la dispoziția lor”, a precizat Crin Antonescu.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: