Prețul gazului s-ar putea scumpi cu 5-6%, fiind propusă spre aplicare Ordonanța de urgență nr. 64/2016, care are ca scop liberalizarea pieței de gaze naturale din România. Deputații și-au exprimat însă opoziția față de acest act normativ, ceea ce ar putea provoca amânări în aplicarea ei, inițial stabilită pentru 1 aprilie.
Dacă ordonanța de urgență va intra în cele din urmă în vigoare, Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie a precizat că „odată cu finalizarea procesului de liberalizare, de la 1 aprilie nu mai sunt preţuri reglementate şi se vor aplica preţurile din piaţa liberă, ceea ce ar putea genera creşteri de 4-5% la factura consumatorilor casnici”, potrivit news.ro.
Ipoteza unei majorări a prețului gazului impuse de liberalizare obligă românii să fie mai economi. Există câteva măsuri eficiente pe care le pot urma pentru a nu simți la fel de puternic scumpirea gazelor:
Instalarea unui cronotermostat
Persoanele care dețin o centrală termică proprie vor fi cele mai afectate de această scumpire, însă există anumite opțiuni de a controla temperatura camerei chiar și de la distanță. Instalarea unui asemenea cronotermostat poate reduce cu până la 50% consumul termic prin programarea unor temperaturi diferite pe parcursul zilei. Aceasta este o soluție avantajoasă pentru persoanele active, care nu au mult timp la dispoziție, pentru că aparatul se conectează la telefonul mobil sau la laptop, fiind posibil controlul și reglajul periodic al temperaturii din locuință de la distanță. Asta înseamnă că poți seta cronometrostatul la o temperatură mai scăzută după ce pleci de acasă și la o temperatură mai mare cu puțin timp înainte să ajungi acasă.
Respectarea unei temperaturi optime
Setarea căldurii la o temperatură economică nu se traduce însă prin nerespectarea nivelului de căldură necesar corpului uman, ci este importantă menținerea unui echilibru în perioada petrecută acasă. Există anumite praguri ale temperaturii care pot afecta sănătatea celor din locuință, având ca rezultat afecțiuni grave ce presupun tratamente costisitoare. Potrivit unor investigații făcute de compania electrică britanică Ovo Energy, temperatura optimă de care are nevoie un om sănătos este între 18 și 21 de grade Celsius.
Iată mai jos care sunt aceste praguri și ce consecințe poate avea depășirea lor:
* peste 24°C – risc cardiovascular
* 18-21°C – temperatura confortabilă
* 18°C – temeperatura minimă necesară pentru o stare de confort
* 12-16°C – risc pentru sistemul respirator
* Sub 12°C – risc cardiovascular
Izolarea termincă
O locuință care dispunde de o izolație termică bună poate reduce consumul de gaz cu până la 50%. Dacă locuința ta nu a trecut încă prin reabilitare termică, contactează site-ul primăriei de care aparții, pentru a afla dacă este inclusă în planul de reabilitare pentru anul curent. Proprietarii care au locuințele incluse în planul de reabilitate termică vor plăti doar 20% din costul total al reparațiilor făcute în scopul termoizolării. Asta înseamnă aproximativ 600 de euro de familie, conform calculele AMES, sumă care poate varia în funcție de suprafața care necesită izolare. Dacă locuința nu se află într-un plan de reabilitare termică, prețurile pentru izolarea termică vor fi mai mari, însă această investiție se va amortiza în câțiva ani.
În ciuda eventualelor scumpiri, românii au câteva moduri prin care se pot apăra pentru a nu simți din plin impactul prețurilor crescute ale gazului. Respectându-le, pot plăti o factură chiar mai mică decât cea actuală.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: