Președintele Xi Jinping le-a cerut soldaților chinezi să continue ”pregătirea războiului”

Președintele chinez Xi Jinping. Foto: Youtube

Președintele chinez Xi Jinping le-a cerut soldaților dintr-o bază militară din regiunea Guangdong să își ”concentreze mintea și energia pentru pregătirea războiului”, scrie agenția de stat Xinhua, citată de CNN.

În timpul unei inspecții militare făcute în Chaozhu, Xi le-a cerut soldaților să ”rămână în stare de alertă” și le-a cerut să fie ”absolut loiali, puri și de încredere”.

Principalul motiv al vizitei făcute de Xi în Guangdong a fost comemorarea a 40 de ani de la formarea Zonei Economice Speciale Shenzhen, al cărei scop a fost atragerea de capital străin și care a jucat un rol decisiv în creșterea economică spectaculoasă a Chinei din ultimele decenii.

În același timp, tenisiunile între China și Statele Unite ale Americii au ajuns la cel mai ridicat punct din ultima vreme, cele mai fierbinți puncte de discuție fiind situația Taiwanului și pandemia de coronavirus.

Casa Albă a anunțat că va vinde trei sisteme avansate de apărare Taiwanului, în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a cerut Washingtonului să ”anuleze imediat orice vânzare de armament către Taiwan” și tăierea ”legăturilor militare dintre SUA și Taiwan”.

China consideră Taiwanul drept parte a teritoriului său, deși Partidul Comunist chinez nu a condus niciodată insula democratică. Mai mult, în ultima perioadă, chinezii și-au intensificat activitățile militare din regiune, încercând să-i intimideze pe taiwanezi.

În același timp, Secretarul pentru Apărare al SUA, Mark Esper, declara în urmă cu o lună că forțele chineze ”nu sunt pe măsura celor americane” în ceea ce privește forțele navale.

”China și Rusia folosesc practici economice brutale, tactici politice subversive și forța militară într-o încercare de a înclina balanța puterii în favoarea lor” a mai spus Esper, pentru sursa citată.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.