Președintele Finlandei, după ce l-a anunțat pe Putin că țara vrea în NATO: „Am fost surprins ce calm a fost”

vladimir putin

Sursa: Captură YouTube (The Guardian)

Președintele rus Vladimir Putin a fost „calm și ponderat” când președintele Finlandei, Sauli Niinistö, l-a informat că țara sa va depune o cerere de aderare la NATO.

Într-un interviu oferit CNN, președintele Finlandei a spus că decizia Rusiei de a invada Ucraina „arată că ei sunt gata să atace o țară vecină independentă”.

El a mai spus că, în discuția avută cu Putin, în care l-a informat pe liderul de la Kremlin de decizia țării sale de a ieși din neutralitate, a fost surprins de reacția președintelui rus.

„De fapt, surpriza a fost că a fost atât de calm. Dar când vine vorba de politici de securitate, în special de Rusia, trebuie să fii conștient de faptul că în ciuda a ceea ce a spus, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să fii vigilent tot timpul”, a declarat Sauli Niinistö.

„Însă, cel puțin deocamdată, se pare că nu vor fi probleme imediate”, a completat el.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version