Conducerea Casei de Sănătate, decapitată de DNA. Pacienții fictivi aveau prioritate, bolnavii așteptau

marian burcea cnas

Marian Burcea. Foto: Captură YouTube (Revista de Politici de Sănătate)

Marian Burcea, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) a fost reținut de DNA, fiind acuzat de procurori de constituirea unui grup infracțional organizat și de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Procurorii spun că Marian Burcea și alte 13 persoane au păgubit bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate București cu 13 milioane de lei, adică 3 milioane de euro.

În perioada ianuarie 2016 – august 2017 a fost constituit un grup infracțional organizat prin care sume de bani în valoare totală de 13 milioane de lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea ilegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În multe situații, dosarele medicale cu pacienți fictivi au avut prioritate la decontare și aprobare, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate.

Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse și șterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a celor 14 inculpați care în cursul zilei de 1 septembrie 2017 vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel București.

În afară de Marian Burcea au fost reținuți următorii inculpați:

1. MUNTEANU Ovidiu – managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal

2. GEAMBAȘU Ion-Răzvan – director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– abuz în serviciu,
– folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

3. BARA Lucian-Vasile – președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

4. MIHĂESCU Ion-Ovidiu – managerul Direcției Control a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit

5. COSTACHE Alin-Sergiu – șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
– constituire a unui grup infracțional organizat
– complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

6-8. MOCANU Gabriela-Rodica, PETRESCU Mina-Elena, SARDARE Jeana, funcționare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru
– complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale)
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– fals informatic, în formă continuată
– permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale),

9. CIOBANU Nicolae-Sergiu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
– trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale)
– instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

10. GEAMBAȘU Irina-Adelina – asociat și administrator al unei societăți comerciale, cercetat pentru
– instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

11. MISCHIE Răzvan-Mihai – reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

12. COSTICĂ Maria – reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

13. MANTA Cristina – avocat în Baroul București, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version