Presa internațională: coregrafia trucată de la meciul Stelei, ”una dintre cele mai mari farse din istorie”

coregrafie doar dinamo bucuresti national arena 16 august 2016

Mesajul care a putut fi citit la tribuna a II-a de pe Arena Naţională a fost "Doar Dinamo Bucureşti", în culorile alb-roşu. Foto: Dan Arsenie, greatnews.ro

Înfrângerea așteptată a Stelei în fața celor de la Machester City pălește în fața umilinței de la tribuna a doua de pe Arena Națională. ”Este una dintre cele mai mari farse din istoria fotbalului”, scrie siteul eurosport.com.

Steaua a pierdut meciul cu Manchester City, din manșa tur a turului preliminar pentru calificarea în grupelor Ligii Campionilor, cu scorul de 0-5. Englezii au avut și două penalty-uri ratate, dar și o mulțime de alte ocazii mari de gol. După un meci trist, Steaua a câștigat însă două lucruri: portarul Niță și siguranța unui public numeros care a ales să susțină echipa. Peste 45.000 de oameni au fost marți seara pe Arena Națională din București.

Începutul meciului a fost însă ”confiscat” de fanii dinamoviști, marii rivali ai Stelei organizând o farsă care, a doua zi, a ajuns și în presa lumii. În primele 10 minute ale partidei, spectatorii de la tribuna a doua au fost astfel așezați și costumați cu veste încât să formeze mesajul ”Doar Dinamo București”. Și chiar în culorile dinamoviștilor, alb și roșu. Cei de la The Guardian scriu că ”farsa a fost pusă la punct de un grup de suporteri ai lui Dinamo, care s-au prezentat drept profesioniști în organizarea de coregrafii pe stadion”.

Potrivit presei sportive din România, grupul de suporteri dinamoviști de la Peluza Cătălin Hâldan a negociat organizarea unei coregrafii chiar cu patronul stelist Gigi Becali. Autorii farsei s-au prezentat drept un grup de fani Steaua din Germania, profesioniști în organizarea de coregrafii, care ar face orice să dea ”o mână de ajutor” pentru un show memorabil în meciul din preliminariile Ligii.

Farsa s-a încheiat după minute bune de la începutul meciului, când crainicul arenei a cerut suporterilor să dezbrace vestele.

Știrea din The Guardian a fost preluată și de cei de la eurosport.com, care spun că ”fanii Stelei au luat parte la o uriașă coregrafie înainte de meci, dar, din păcate, mesajul transmis de ei nu era cel la care se așteptau”.

Știrea a fost preluată și de alte publicații mari, ca Metro, ITV News sau GiveMeSport.

Rezultatele de marţi din Liga Campionilor:

Steaua – Manchester City 0-5
Ajax – Rostov 1-1
Dinamo Zagreb – Salzburg 1-1
Copenhaga – Apoel Nicosia 1-0
Young Boys – Borussia Moenchengladbach 1-3

Deşi a primit 5 goluri, Florin Niţă a fost cel mai bun stelist marţi seară, lucru remarcat şi de întregul stadion. Foto: Cristian Delcea

Graţie victoriei cu Sparta Praga, din turul anterior al Ligii Campionilor, Steaua este deja calificată în grupele Ligii Europa.

https://greatnews.ro/cel-mai-ciudat-mod-de-castiga-aurul-olimpic-o-atleta-folosit-un-truc-controversat-dar-100-corect/


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version