Premiu prestigios, acordat unui savant român care caută leac pentru autism

Un tânăr școlit în România și care acum face cercetări în propriul laborator de la Universitatea Stanford – una dintre cele mai bune din lume – a primit unul dintre cele mai importante premii rezervate tinerilor cu rezultate deosebite în domeniul științei medicale.

Sergiu Pașca (35 de ani) este câștigătorul din acest an al Early Career Life Scientist Award din partea International Forum for Cell Biology, potrivit unui comunicat al asociației, citat de edupedu.ro.

Din 2014, Pașca conduce un laborator la Universitatea Stanford. Cercetările sale sunt considerate pași mari pe care lumea științifică îi face spre o mai bună diagnosticare și tratare a unor boli neuropsihiatrice, ca epilepsia, autismul sau schizofrenia.

Românul a fost cel care a arătat pentru prima dată că organoizii pot fi puși laolaltă și pot forma ansambluri cerebrale. Mai mult, acest ansambluri sunt capabile să activeze generarea de circuite neuronale.

“La momentul actual putem recrea în laborator, de la orice individ, o bucățică, de exemplu, de creier, sau putem recrea diferite regiuni ale creierului și apoi le putem conecta în laborator, vedem cum vorbesc unele cu altele”, explica el într-un interviu pentru Știrile Pro Tv. El nu promite niciun leac minune, dar consideră că există mari șanse ca unele forme de autism, de exemplu, să fie reversibile.

Într-unul dintre studiile axate pe o anumită formă de autism, echipa din laboratorul condus de Sergiu Pașca a descoperit unele anomalii în migrația celulară și a identificat căi pentru a restabili activitatea celulară normală. Pașca și echipa sa dezvoltă acum ansamble cerebrale pornind de la celule stem prelevate de la pacienți cu diverse forme de epilepsie, autism și schizofrenie.

Sergiu este originar din Aiud și a absolvit medicina la Cluj. A studiat electrofiziologia la prestigiosul institut ”Max Planck”, din Frankfurt. În 2009, și-a început studiile postdoctorale la Universitatea Stanford.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.