Premierul Azerbaidjanului a salvat un om de la moarte

Novruz Mammadov, premierul Azerbaidjanului. Foto: Youtube

Premierul azer Novruz Mammadov a salvat viața unui bărbat, convingându-l să nu se sinucidă.

Potrivit Agenției de Presă Azere (APA), prim-ministrul l-a convins pe bărbat să nu sară de pe un pod din Baku. Traficul din zona podului fusese blocat, iar la fața locului se deplasaseră mai mulți polițiști și medici.

”Incidentul a ajuns în atenția premierului Novruz Mammadov, care era în drum spre birou la acea oră. Acesta i-a spus șoferului să îl ducă la fața locului”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului azer, Akif Ali.

Yashar Akhmedov, bărbatul care spunea că se va sinucide, are 49 de ani și dorea să își pună capăt vieții după o dispută în familie.

Premierul a vorbit cu Akhmedov la telefon.

”Yashar Akhmedov i-a spus lui Novruz Mammadov că are doi copii, dar că mama lor i-a luat undeva și nu îi putea găsi, iar această situația l-a împins spre gândul sinuciderii. Premierul l-a convins să nu se arunce de pe pod și i-a dat asigurări că autoritățile îi vor rezolva situația, dar și că îi vor acorda ajutor”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al cabinetului azer.

Câteva ore mai târziu, Mammadov l-a primit pe Akhmedov în biroul său. După întâlnire, premierul a dat dispozițiile necesare pentru rezolvarea problemei bărbatului, care a fost îndreptat către autoritățile statului relevante în acest caz.

Premierul a promis că va continua să monitorizeze cazul.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.