Premieră mondială. Carnea crescută în laborator va fi scoasă la vânzare

eat just nuggets de pui

Nuggets de pui de la Eat Just. Foto: Eat Just

În premieră la nivel mondial, statul Singapore a aprobat comercializarea cărnii de pui crescute în laborator. Este vorba despre prima „carne curată” din lume, care nu provine de la animale ucise, relatează BBC.

Carnea este produsă de startup-ul Eat Just din San Francisco, SUA, care va vinde carnea de pui crescută în laborator sub formă de nuggets de pui.

Potrivit sursei citate, cererea de alternative la carnea obișnuită a crescut foarte mult în ultimul timp ca urmare a îngrijorării consumatorilor cu privire la mediu și la modul în care sunt tratate animalele.

Se estimează că piața pentru carnea alternativă ar putea ajunge la 140 de miliarde de dolari în deceniul următor, adică la aproximativ 10% din industria globală a cărnii, care este de 1,4 trilioane de dolari.

Produsele Eat Just sunt fabricate (crescute) din celule ce provin din mușchii animalelor.

Compania a anunțat că decizia autorităților din Singapore reprezintă un pas uriaș înainte pentru industria alimentară mondială și că speră că și alte țări vor urma exemplul statului din Asia de Sud-Est.

„S-a ajuns la concluzia că este sigură pentru consum și se va permite comercializarea ei în Singapore ca ingredient în Eat Just nuggets”, a anunțat Agenția pentru Alimente din Singapore. AAS a adăugat că un grup de experți a analizat datele și testele de siguranță efectuate cu privire la carnea crescută în laborator, iar acestea au arătat că mâncarea este sigură pentru consum.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version