Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a anunțat, la Parlament, guvernul pe care îl propune. Cei doi vicepremieri desemnați vor fi Costin Grigore Borc, ministrul Economiei, și Vasile Dâncu, ministru al al Dezvoltării și Administrației.
GreatNews a analizat toate guvernele de după Revoluția din `89 și a ajuns la concluzia că, dacă va fi votat, Guvernul lui Dacian Cioloș va fi cabinetul cu cele mai multe femei în funcția de ministru. De altfel, Dacian Cioloș a precizat că circa o treime dintre miniștri sunt femei.
Un alt Executiv care a avut multe doamne la conducerea unor ministere a fost cel condus de Adrian Năstase, însă nu au participat la guvernare în același timp.
La polul opus se află guvernele conduse de Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999) și cel în fruntea căruia s-a aflat Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 17 aprilie 1998), cu zero femei-ministru.
Guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, în perioada 19 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996, a avut un singur ministru-femeie, pe Daniela Bartoș (23 august – 11 decembrie 1996), la conducerea Ministerului Sănătății.
De asemenea, o singură femeie-ministru a avut și Guvernul Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000). Anca Boagiu a condus Ministerul Transporturilor, după demisia lui Traian Băsescu (18 iunie 2000), până la sfârșitul anului 2000.
Cine sunt doamnele din Guvernul Cioloș
Dacian Cioloș a subliniat că a urmărit să aibă oameni cu competența, cu viziune și cu experiență de management.
„Am urmărit să avem și un echilibru de genuri, este unul din rarele propuneri de guverne care are cam o treime din membri femei. Avem și oameni cu experiență bogată, dar și oameni tineri, însă cu formare profesională solidă și practica în domeniul lor și idei. Am urmărit oameni profesioniști și integri, profesioniști și deschiși la dialog”, a declarat Dacian Cioloș.
- Costin Grigore Borc, vicepremier, ministru al Economiei, absolvent Politehnicii București (experiență în managament, director general la CRH, fosta Lafarge);
- Vasile Dâncu, vicepremier si ministru al Dezvoltării și Administrației (președinte al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES)
- Lazăr Comănescu, ministru Afaceri Externe (în prezent e consilier prezidențial);
- Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naționale (ambasador la Londra, fost ambasador la ONU, ambasador la Comisia Europeană);
- Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne (a fost șef al Poliției);
- Anca Paliu Dragu, ministerul Finantelor (analist economic la Comisia Europeană, are o experiență de peste 10 ani la biroul regional pentru România al FMI);
- Cristina Guseth, ministrul Justitiei (lucrează la Freedom House);
- Dan Marian Costescu, ministrul Transporturilor (manager executiv la CFR, are experiență bogată în domeniul transporturilor);
- Adrian Curaj, ministrul Educației și Cercetării (experiență bogată în managemetul educatiei, fost consultant al Băncii Mondiale, UNESCO, Comisia Europeană);
- Claudia Ana Moarcaș, Ministerul Muncii. (experiență de peste 25 de ani în domeniu)
- Achim Irimescu, Ministerul Agriculturii. (fost secretar de stat, reprezentant al României la CE)
- Victor Vlad Grigorescu, Ministerul Energiei. (a lucrat la reprezentanța României pe lângă Comisia Europeană)
- Aura Răducu, ministerul Fondurilor Europene. (a lucrat la Direcția REGIO la Comisia Europeană, e expert la BERD)
- Cristiana Pasca Palmer, Ministerul Mediului. (șef de Unitate la Comisia Europeană)
- Marius Raul Bostan, Ministerul Comunicațiilor. (experiență în domeniu)
- Vlad Alexandrescu, ministerul Culturii (profesor la Universitatea București, a fost ambasador în Luxemburg)
- Elisabeta Lipă, Ministerul Tineretului. (campioană olimpică la canotaj, multi-medaliată la competiții naționale, europene și mondiale, experiență managerială la clubul sportiv Dinamo și la COSR)
- Violeta Alexandru, ministru delegat pentru consultare publică și dialog social. (director al OBG-ului IPP)
- Ioan Dragos Tudorache, șeful cancelariei primului ministru. (jurist de profesie, experiență de manager, a lucrat pentru ONU în Kosovo, acum e la Comisia Europeană)
- Dan Stoenescu, ministru delegat pentru Românii de pretutindeni. (diplomat, acum la Ambasada României din Spania)
- Ciprian Bucur, ministru delegat pentru relația cu Parlamentul. (lucrează în Parlament)
- La Ministerul Sănătății a fost propus tânărul medic Andrei Baciu. Mai târziu, acesta a fost retras și ar urma să fie propus un alt nume. Nu a fost oferit un motiv oficial. Imediat după ce a fost anunțat numele lu Baciu, pe rețeaua de socializare Facebook au început să circule fotografii cu tânărul medic din perioada în care a lucrat în paralel și ca fotomodel. Putibonzii au considerat fotografiile ca fiind „indecente” și au avut reacții vehemente pe rețelele de socializare.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: