AcasăAlegerile editorilorPremieră în istoria metroului bucureștean: balet clasic pe peron

Premieră în istoria metroului bucureștean: balet clasic pe peron

-

Bucureștenii care se vor plimba cu metroul săptămâna viitoare se vor delecta cu o serie de concerte de muzică clasică susţinute direct pe peron de artişti de la Opera Română sau de studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. 

Concertele vor fi acompaniate de momente inedite de grafică, desen, pictură, dans contemporan sau salsa. În plus, pentru prima dată în istoria Metrorex, vor fi reprezentații de balet clasic pe peron.

Spectacolele vor avea loc în perioada 10-14 noiembrie, în intervalul orar 17.30-19.00, în cele mai tranzitate 4 stații din București: Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Universitate și Piața Victoriei.

Concertele și spectacolele din cadrul evenimentului „O săptămână de muzică clasică la metrou” sunt organizate de ONG-ul „Arta nu muşcă”, cu susținerea Metrorex.

Organizatorii au venit și cu noutăți față de edițiile precedente. Dincolo de reprezentațiile de balet pe peron, prin plasmele de la metro va fi difuzat un program de muzică clasică în fiecare dimineață de la ora 7.30 la 8.30, pe tot parcursul lunii noiembrie.

Imagini de la edițiile anterioare:

La sfârșit va fi organizată și o expoziție foto specială cu cele mai emoționante expresii ale participanților la spectacole, sub semnătura F64 Studio.

„Arta nu mușcă” este un demers socio-cultural care are ca obiective încurajarea consmului de produse culturale și promovarea comunității de tineri artiști talentați din diferite domenii.

“Într-o societate lipsită de repere puternice, ne propunem să ducem orice act cultural de valoare cât mai aproape de inimile capricioase ale publicului larg”, Arta nu mușcă

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...